El. II

A ajuns la munca, si-a pus uniforma de ospatar, s-a asezat la o masa si a asteptat primul client, mereu acelasi.
“Victor? Ai venit?”

se aude din bucataria restaurantului.
Un om de afaceri, in costum maroniu, cu cravata crem a intrat si s-a asezat la o masa de la geam. Victor s-a dus in bucatarie:

“A venit Grasanu’, pune-i de-un espresso lung. Mi se pare mie sau esti mai bruneta?”

Ana isi schimba culoarea parului in fiecare luna, s-ar putea spune ca era oarecum complexata. Intr-adevar, nu arata ca tipele dupa cutiile cu chibrituri si niciodata nu a fost constienta de frumusetea ei. Victor, in orice caz, era. Statea pe masa, cu picioarele pe un scaun:

“Ai o tigara? Mie mi s-au terminat."
“Nu am tigari si nici nu sunt mai bruneta.”

“Ce ai ma? Esti la ciclu?”

Ana scoase ultima tigara din pachetul ei si i-o dadu. El si-o pune dupa ureche, ia cafeaua si i-o duce omului in costum.
Anei nu am ce sa-i fac. Ea este fata care se indragosteste. Careia ii pasa si care se duce in baie si plange stins. Care isi da cu apa pe fata si iese zambind si il priveste cu aceeasi ochi care tanjesc

la el.

La parul lui ravasit.

Victor stia sa traiasca.
Dar in loc sa lase timpul sa il macine incetul cu incetul, el a gasit o cale sa-i sporeasca efectul, adaugand la clipele timpului pe ale lui.

Victor traia in prezent, spre deosebire de Ana, care nu respira decat parfumul lui.




Ce era Ana?