Suntem. Atat.

Am putea sa incepem cu intrebarea "Cine sunt?" si am putea continua cu intrebarea suplimentara "Da, dar cine sunt Eu - Eu care sunt constient de acel Eu?". Constiinta este totul?

Nu ne putem depasi.

Lumea in care traim este in mare masura construita de noi pe plan mental si, in ciuda cunostintelor noastre despre lumea exterioara, nu ne putem depasi.



Va trebui ca in final sa acceptam totala relativitate a experientei umane, a vietii.





Raspunsurile definitive pe care le cautam (si unii dintre noi cred ca le-au gasit deja) pur si simplu nu exista. Nu exista decat intrebari. Nimic nu e sigur. Nimic nu e fix, imuabil.





Oamenii care detin raspunsurile nu stiu sa puna intrebari.



Trebuie sa renuntam la incercarea obsesiva de a divide universul in bine si in rau, in ceea ce acceptam si ceea ce respingem, intre "este" si "ar trebui sa fie", intre "noi" si "ei".
Ce incoerent.
Hai sa zburam de la 8.

oua ochiuri cu ulei bunica in tefal.

Prima mea experienta culinara a fost la varsta de 12-13 ani. Cand am facut sandwich-uri cu salam de sibiu. A doua experienta culinara s-a intamplat peste 3 ani...

in dimineata zilei de 15 decembrie imi era o foame de eram in stare sa ling si varul de pe pereti. eram singura acasa si intrasem un pic in panica si ma gandeam ca o sa rabd de foame pana o sa vina careva. dar stomacul imi cerea oua prajite...am deschis frigiderul. m-am uitat la oua si mi-am dat seama ca nu stiu sa le prajesc. i-am dat mesaj roxanei dar nu a raspuns. l-am sunat pe taica-miu si mi-a spus reteta. parea atat de simplu...incat as fi putut praji ouale cu ochii inchisi.
scot tigaia Tefal( aia care are un cerc rosu in mijloc ) , pun ulei bunica si lovesc primul ou de tigaie. o parte din galbenus a cazut pe langa tigaie iar restul sa intins neuniform . parea o nava spatiala plina de o substanta galbena urat mirositoare. la al doilea ou mi-am propus sa nu dau gres. asa ca l-am batut de doua ori de tigaie si de data aceasta mi-a iesit un adevarat ou ochi. le-am savurat cu suc pe portocale si castraveti murati , caci era prea ireal ce facusem eu. le-am tinut prea mult si s-au cam ars dar eram atat de mandra de mine incat luni dimineata am povestit la jumatate din clasa de cum facusem eu 2 oua prajite.

peste cateva zile am vrut sa repet experienta. mai bine nu o faceam si mancam niste smantana expirata din frigider sau niste peste al carui miros ma trimitea direct cu capul in W.C., un sandwich cald ca in fiecare dimineata cand sunt singura acasa , sau mai bine niste oua prajiteeee. repet procedura cu uleiul bunica , cu lovirea oualor de tigaie , dar ascultand sfatul lu mamaie am pus un capac deasupra oualor si le-am lasat mult. mult prea mult pentru 2 oua amarate. cand am auzit bubuituri din bucatarie , m-am gandit la mancarea mea. pe care o facusem cu atata drag. cand am luat capacul de pe tigaie am fost stropita de ulei incins pe toata partea dreapta a mainii. si pe pijama. primul gand care mi-a trecut prin minte a fost sa-mi bag mana in apa, caci ma pisca atat de rau incat imi venea sa ma dau cu capul de pereti. agitatia mea a nelinistit-o si pe mamaie care intr-un final a adaugat : ,,Crezi ca petele astea o sa iasa cu Vanish?".

si eu mor de la cele 5 mici arsuri de ulei.

de atunci n-am mai experimentat nimic. sa gateasca mamaie de acum incolo...sau o sa raman la stadiul de sandwich-uri calde. ...

by Paula G.

hai sa ne gandim intens.

Desi pornim de la premisa ca noi observam lumea direct si obiectiv, de fapt, o vedem cum credem noi ca este. In realitate, intr-o mare masura, creierul nostru creeaza o lume a sa pe baza propriilor noastre perceptii senzoriale si nu putem sti niciodata daca lumea din afara si impresiile noastre interioare corespund intocmai. Rezultatul este ca noi experimentam nu lumea "de acolo", ci propriile noastre perceptii despre lumea "de acolo"-ceea ce face sa consideram conflictele noastre interioare ca provenind din exterior.

E ca si cum am trai intr-o alta lume din care nu putem scapa. Chiar daca este o creatie mentala, noi, care traim in mental, o luam drept realitate.

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Universul ne pune la dispozitie un sistem feedback. orice facem aici "se reflecta acolo". Si practic, nu exista nici o diferenta intre "aici" si "acolo", de vreme ce singurul loc in care le putem experimenta pe ambele este "aici".

Indiferent daca ne place sau nu, constiinta umana va continua sa se dezvolte si sa evolueze. Fiind conceputi ca fiinte in miscare, legea existentei cere sa ne schimbam locul. Si, desi, "aici" poate parea mai confortabil decat "acolo", "acolo" este locul caruia ii apartinem in acel moment, chiar daca ajunsi acolo descoperim ca, in alte privinte, a devenit "aici".

Deci, sa lasam lucrurile sa-si urmeze cursul...

Ea.

Astazi a sunat la restaurantul din colt.
-As dori sa rezerv o masa de doua persoane, la ora nouasprezece si nouasprezece minute, in seara aceasta.

Si-a facut un dus, s-a imbracat cu o bluza ciocolatie, pantaloni maro, esarfa bej, pantofi maro.
O obsedata de culori.
Obsedata de frumos.
Obsedata de perfect.
Obsedata de privit.
Obsedata de .

Si-a dat cu tus maro. Fara fond de ten, ruj, rimel, fard, urme de lacrimi, urme de prejudecati, urme de regrete, urme.
Era in fata restaurantului la ora nouasprezece fix. Si ploua. Incet si calm si linistit. Dar fiecare picatura ce ii cadea pe umbrela neagra ii cadea pe creier, fiecare minut se masura in picaturi. In sunet de picaturi.
La nouasprezece si nouasprezece minute a intrat in restaurant si s-a asezat la masa.
Si-a proptit coatele pe masa si facea in gandul ei o analiza a celor din restaurant.Se mai uita la ceas din cand in cand.





Si-a comandat o cafea. Ii e frica sa stea acasa. Ii este frica sa aprinda televizorul. Nu poate sa doarma fara perna. Nu suporta pestele, iubeste pisicile. Nu ii sta bine parul niciodata. Nu are oglinzi pentru ca le-a spart pe toate. Este dezordonata, dar nu poate desena daca biroul nu este complet gol. Nici macar nu isi stie numarul de telefon. Nici nu are mai mult de 10 persoane in agenda. Are un nas mare si un semn din nastere si ii place sa citeasca horoscopul. Ii place sa intrebe lumea daca mandarinele miros la fel ca portocalele.

S-a facut ora douazeci si inca nu a venit. Ea nici nu a injurat, nici nu a trantit usile (cum i-ar sta in fire), nici nu spune nimic. Lasa banii de cafea langa chibritul de pe masa, ia chibritul si il baga in buzunar, iese, isi deschide umbrela. Nu se poate abtine sa nu se uite la ceas. Ora douazeci si douazeci de minute. Traverseaza strada. Se uita in urma. Intra in casa. Isi face o cafea.

Plange.














Nu am putut sa ma duc sa o vad. Nu am putut sa ii vad fata. Nu am vrut-o.



Noapte buna.








ma pot imparti in doua bucati: in eu si in ea. in ea si eu.

Accese.

Am sa ma povestesc pe mine.

Incepe cu luminile oarbe, galben-portocaliu-bolnav, care se sting din timp in timp. Maxi-taxiul care miroase a voma si in care soferul fumeaza, iar eu trag aerul, fumul, voma, microbii, scrumul, ploaia... adanc in piept.

Ti-as rupe unghiile false curva cu cizme albe, lucioase, murdare de noroi, curva ce stai langa mine.

M-am saturat de fetele voastre triste si calme si deprimate si disperate si as rupe manerul de la scaunul asta plin de praf si v-as bate pe rand. Ah ! Dar stai ! Nu am voie. Va impart bucatele din mine si tot nu intelegeti, nu? In schimb imi spui ca nu sunt feminina, ca ar trebui sa imi indrept parul, ca nu ar mai trebui sa injur, ca nu-ti place parfumul meu, ca am ticuri verbale, ca ar trebui sa iau lecitina ca nu imi aduc aminte cum arati, ca sunt vulgara cand spun ca "numai prostii au noroc". Sunt un om rau, imi stiu povestea.

Ma enerveaza placutele cu strazi. Nu vreau sa le mai vad. Nu vreau sa stiu unde sunt. Nu vreau sa stiu ca sunt la Obor, pe soseaua Colentina, in Voluntari, la 40 km departare de Urziceni sau in fata casei mele. Nu vreau sa stiu ca e iarna si ca bate vantul si ca ninge. Nu vreau sa mai vad oameni. Nici pe tine mama. Nici pe tine Andrei.

Dar nu-i nimic. Nu imi pasa.

Acum imi aduc aminte cate vise am avut azi-noapte. Am avut patru. Dupa fiecare vis ma trezeam cu parul ud la ceafa si ma uitam la ceasul cu limbi fosforescente. Dimineata m-am trezit tarziu si am aruncat cu Cartarescu in geam.

Hai sa facem ceva. Trezeste-ma. Impinge-ma. Arunca-ma. Nu imi pasa.

Stau si scriu. Ma dor ochii. Astept acelasi timp.

Inspirat din voi.

Expira la data de: Termen Nelimitat

echilibru, sa stii.

"Suferintele neinsemnate, ca si iubirile superficiale traiesc multa vreme. Dar iubirile adanci si suferintele sfasietoare sunt macinate de propria lor plenitudine."

Oscar Wilde-Portretul lui Dorian Gray

De fiecare data cand iubim este singura oara cand am iubit vreodata. Diversitatea materialismului nu poate influenta asupr unicitatii pasiunii. Nu face decat sa o intensifice.

Nu putem avea in viata decat o singura mare experienta, asta in cel mai fericit caz, iar tot secretul e sa reproduci aceasta experienta de cat mai multe ori cu putinta.

ce ma, nu va place?

Suc de mere.

Am fost intr-un loc unde ne cadeau stelele in cap si ne imprastiam prin iarba, printre greieri, dopuri de vin si votca, chistocuri de trabucuri cu cirese... ne imprastiam in milioane de bucatele si nu ne mai gaseam decat dimineata. Si toata ziua stateam. Salutam babele. Le dracuiam. Si cand ne plictiseam mergeam sa ne manance serpii. Mergeam prin ploaie cand nu ploua. Ne ducea la vale, spre cimitir. La cimitir trebuia sa dezgropam mortii, dar nu ne-a placut. Asa ca am plecat.

Am fost intr-un loc unde oamenii radeau si purtau ceasuri pe mana stanga. Dar nu stiau ce inseamna timp. Mancam paine si covrigi la 3 noaptea si la 4 ne plimbam cu caruta. Imi placea sa scuip sosete.

Am fost pe fundul marii. Si n-am gasit nimic.

Si ce-mi mai batea inima.

Am fost...chiar acolo.

Si ce-au mai ras oglinzile.

Stii ce mai e perfect?

...o sa mai fiu...

Anatomie a tot ce-i important

Anatomia unui suflet se efectueaza incepand de la piele. Invelisul dezvelit al sufletului. Durere bruta, senzatie, caldura, un plastic ce te sufoca si te limiteaza. Raspunsul atingerii: un tremur idiot.

Doua scobituri acoperite cu oglinzi reflecta materialismul gretos ce te inconjoara. Privesc disperate, lacrimeaza apa de mare.

Buzele sunt jeleuri.

Constiinta este desfraul gandurilor, libertatea absoluta, cerul si paradisul.

Este camara incuiata a carei cheie e ascunsa sub pres... sub pielea ta aspra.

In propria ta constiinta iti gasesc dorintele si reactiile tale sincere. Gasesc ce visezi si te vad pe tine.

sufletul... e aburul de o oala in care se fierbe porumb.

Intensitatea senzatiei creste cu logaritmul zecimal al intensitatii stimulului. (Legea Weber-Fehner)

" Sa traversezi noaptea, inseamna sa-i iesi in intampinare mortii. Sa mori, nu in prezent, ci in viitor, sa traiesti ca un mort viu. Cel ce traverseaza noaptea se intalneste cu moartea, cu ce e dincolo de moarte, supravietuirea prin vid. Cel care traverseaza noaptea se teme, lupta, se framanta, trece probe de rezistenta, se afla intr-o stare permanenta de provocare. Tot ce poate el exprima este o miscare anacronica, anonima.

A fi tu, a fi altcineva, a fi tu transformat in altcineva, a fi altcineva si totodata tu. dar daca nu esti totusi tu si esti celalalt sau invers?




Noapte. Intens.