Ştiam dinainte c-am să vin aici să scriu
Pentru că în ultima jumătate de oră am stat într-o cadă micuţa,
Cât să-mi întind picioarele, gândindu-mă la pisica
În care-mi sintetizez răul şi
În care am casa, ca o ancoră, în care plâng să o acopăr şi să nu plece.
Pisica asta nu e nimeni altcineva înafară de pisica
Pe care mi-am lăsat urmele şi
Pe care-mi cresc păienjenii ce-şi fac case într-o ancoră veche, ruginită
de sarea ochilor
mei, azi.
Poţi să te-neci în ei, paradoxal, ca-n Marea Moartă, unde si ancorele se ridică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu