buna. E marti sau miercuri si am revenit la ce am fost. Sunt eu cu pantalonii de pijama rupti in genunchi. Ce bine, asa pot sa ma desenez pe genunchi. Sunt eu tunsa iar prost. Sunt eu, cea care a crezut dintotdeauna ca rasa umana nu merita si nu poate fi imblanzita. Cand eram mai mica, era trist cand ma intorceam acasa din excursii. Acum e si mai trist. Pentru ca acolo unde am fost luni intregi, era parte din viata mea, era un sfert de cer si un hectar de lan de porumb unde imi bagam doi stiuleti in urechi si nu va mai auzeam. M-ati tras ca pe un zmeu, inapoi, aici, unde daca as fi barbat nu m-as mai barbieri. Dar fiindca sunt fata, nu ma mai machiez.

Pentru ca mi-e greata. Am aceleasi fixuri ca inainte.. va stiu vocile si asta ma deranjeaza. Voi n-o sa va faceti bine. HAha. Am sa tac din ce in ce mai mult, am sa ma uit in jur si am sa zambesc. Senil.

Tot ce gandesc e clicheu, asa ca nu ma mai ascund.. o groaza de oameni au simtit ce simt eu, numai ca eu, doar eu trebuie sa stiu: ma vreau inapoi, eu chiar m-am pierdut pentru ca nu mai rad, eu nu sunt eu, vreau sa scap odata...