Exista ireversibil si-mi aduc aminte cum ma jucam cu elastice de bani pe degete. Vedeam cum unele fete isi prind parul cu elasticele alea si nu intelegeam cum suporta.. nu li se prindeau fire de par in ele, nu le durea cand intorceau capul? Da. Am ajuns in punctul in care nu pot face diferenta dintre realitate si imaginatia mea. Nu exista moment in care gandurile sa-mi dea pace. Uite, acum mi se zbate ochiul stang si de fiecare data cand simt asta o aud in cap pe maica-mea: "Nu mai spune, ca e semn rau daca spui". Unele ganduri sunt repetitive, asocierile mi-au fost puternic implementate in cap. Merg cu metrou si ma intreb 'Cum ar fi sa incep sa cant acum o melodie si sa dansez, sa vorbesc cu lumea, sa ma simt bine..' Oricum nu o sa ma bage nimeni in seama, femeile or sa se uite la mine cu dispret intrebandu-se cum de nebuna asta are gusturi asa bune la pantofi. Iar barbatii.. nu stiu ce vor gandi. Or sa ma uite a doua zi, nu? Faptul ca trebuie sa cumpere inca un pachet de cafea este mai important de tinut minte decat fata care facea petrecere in metrou, memoria lor nu ar avea loc si pentru mine. Si imi tot vine gandul in cap si eu zic nunu!, 'ridica-te!' NUNU! RIDICA-TE! taci, taci, taci... Dar hei! nu-i nimic, vine urmatorul gand: 'Cum ar fi sa cobor la statia asta, sa astept metroul in directia opusa, sa ma intorc de unde am venit?' aloooo cum sa te gandesti la asa ceva, sincer.. tie ce-ti iese din asta? Ah, niciodata n-am putut sa ma abtin sa nu pun mana pe hainele de blana ale femeilor din masini.
Stii... imi place prea mult sa traiesc in imaginatia mea cand sunt singura. Nu ti s-a intamplat niciodata ca totul sa mearga exact cum vrei tu si tie sa nu-ti convina nimic?
